Ziarul orizontal și alte știri grozave din Sibiu

Câteva motive de a mulțumi Festivalului Internațional de Teatru Sibiu 2025

În a doua zi de la FITS 2025, ieri mi-au căzut ochii pe Ziarul orizontal, cel mai longeviv proiect in progress al artistului-jurnalistului-cetățeanului sibian și universal Dan Perjovschi și m-am identificat cu știrea „EU NU RU”. Mă bucur că a scris-o Perjo și pentru noi, ceilalți jurnaliști, care umplem cu mai puțin talent pereți virtuali, pe verticală, fiindcă așa sunt comandamentele vremii, ne tot exprimăm într-o cascadă informațională care curge, previzibil, de sus în jos și totul se topește într-o baltă din care nu mai înțelege nimeni nimic. Încăpățânarea lui Dan de a-și face datoria pe pereți e tovarășă de crez cu tenacitatea ziariștilor de la „Ishinomaki Hibi Shimbun”, care, după catastrofa din Japonia, în 2011, și-au scris știrile de mână și le-au publicat astfel, vreme de șase zile – în prefectura Miyagi nu mai era curent. Le-au așternut, negru pe alb, pe suluri de hârtie uriașe, lipite pe ziduri. A fost o demonstrație cât se poate de vie a faptului că, așa cum sună un proverb nipon, micul tunel al furnicii va surpa marele zăgaz.

Totuși, iată câteva știri de perete virtual de la trecerea mea prin Sibiu, orașul care mă scrutează imperturbabil prin ochii acoperișurilor sale, participanți neutri la un festival de teatru căruia toți participanții au motive să-i mulțumească.

- aseară am fost la concertul din Piața Mare a trupei Vița de vie, am stat lipit de gardul despărțitor dintre scenă și mulțime, sedus de vivacitatea excepțională a lui Adrian Despot, Cezar Popescu & Co. La 29 de ani de la înființarea trupei, băieții sunt într-o formă splendidă. Mai bine de un ceas, au pus în scenă un spectacol total, ceea ce poate fi un foarte concludent preview pentru așteptatul concert din 28 iunie de la Arenele Romane.

Foto: Ovidiu Matiu

- mai devreme, ieri, am fost în premieră la un concert de fado, lumină și dor în Biserica Ursulinelor, unde m-am uitat fascinat la inscripția cu majuscule situată deasupra arcului de triumf: „†•Haec aedes pietate Mariae Theresiae reginae avgvstae fvlta ac restavrata est•” („acest edificiu este susţinut şi restaurat prin pietatea augustei regine Maria Terezia”). Interesant e că literele trecute cu roșu sunt cifre romane, a căror adunare marchează anul unei renovări majore, CDIMIIIVVVLCV, adică 1774.

Foto: Dragoș Dumitru

- în afara concursului oficial, să zic așa, semnalez cu entuziasm prezența primului restaurant cu mâncare indiană din Sibiu, Soul Indian Cuisine. E aici pentru a rămâne și pentru a desfăta papilele unor gurmanzi ca mine, ieri m-am răsfățat cu o experiență imersivă, azi totul e o experiență și totul e musai imersiv, adică am scufundat niște orez biryiani în lamb masala și am stins cu un pahar de mango lassi.

- evenimentul teatral străin al zilei de azi de la FITS va fi, în sala „Eugenio Barba” a Fabricii de Cultură - UniCredit, „Vizionara” (Schaubühne Berlin), un spectacol de Milo Rau după tragedia „Filoctet” a lui Sofocle, cu uluitoarea actriță Ursina Lardi și Hassan Azad (video). Imaginea din spectacol îi aparține lui Armin Samilovic.

În urmă cu doi ani, când am fost la „Ultima cină”, tot la FITS, am avut ocazia să văd cu ochii mei ce înseamnă o punere în scenă a unuia dintre cei mai influenți regizori contemporani. Atunci, elvețianul Milo Rau și echipa belgiană de expresie flamandă au închipuit neînchipuibilul cu resurse și mijloace artistice moderne, atât de pertinente și de firești încât și o poveste despre o sinucidere colectivă în familie s-a transformat într-un imn dedicat vieții. N-am aflat de ce și-au pus capăt zilelor cei patru Demeester, va rămâne un mister. Însă am văzut nenumărate motive pentru care merită să trăiești în cea mai fecundă asociere umană, familia.

- mai devreme, azi, la Teatrul Gong, e programat ravisantul spectacol românesc de la ARCUB, „Bazinul de nord”, de Rajiv Joseph, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Am vorbit cu excelentul protagonist despre acest rol într-un interviu care a apărut în numărul de vară al revistei „NewMoney”, redau răspunsul lui Șerban Pavlu: „Cred că acum cel mai mult îl iubesc pe tipul ăsta din „Bazinul de nord“, e un spectacol la ARCUB... Nu mi se pare textul lui Rajiv Jones (autorul, dramaturg american, n.r.) la același nivel cu „The Sunset Limited“, cel al lui Cormac McCarthy. E un text foarte, foarte aplicat. Mi se pare că sunt lucruri care încă lipsesc la noi, nu e nimic rău, în Vest se știe foarte bine ce înseamnă o comandă. Dar asta nu înseamnă că tu lași un pic jos nivelul profesionist. Acolo mi se pare că s-au adunat așa, toate. „Dom’le, să scriem un text, să aibă și tinerii textele lor, cu gap (decalaj, n.r.) generațional, ce înseamnă educația în ziua de astăzi, care e poziția noastră față de migrație, care sunt stereotipurile culturale legate de persoanele de altă confesiune, care e relația de timpuriu pe care o imprimă educația cu femeile, ce vrem noi să obținem la sfârșitul procesului educațional. Ce înseamnă toate astea? Scrie-mi și mie o piesă.“ Peste o lună apare tipul și scrie chestia asta. Dar ea merge, funcționează, este plăcută pentru actor, nu simți că vorbești niște idei de-a gata. Nu sunt abstracte. Și dacă nu-s abstracte, nu vorbești ca la televizor, are viață în ea. Și asta o descoperi când o repeți. Și atunci mi-a mers la suflet chestia asta, pentru că te face să te simți viu pe scenă. Felul în care a gradat lucrurile, felul în care face hide & seekul (de-a v-ați ascunselea, n.r.) ăsta, e o piesă aproape polițistă. E un text teatral, la polul opus față de „The Sunset Limited“. E o nebunie!”…