Vederea și vedeniile timpurilor noastre

În văzul tututor, predicatorii dogmei „văd ce cred” înlocuiesc lumina ochilor cu întunericul viziunilor personale

Despre Donald Trump, Călin Georgescu și alții ca ei, care percep vizual numai ce se potrivește cu ce le convine, impunând vedenii ale politicianismului.

Nicolae Ceaușescu vedea numai ce nu era, orb în fața a ceea ce exista de fapt. Ca adolescent, mă întrebam la ce realitate se uita Ceaușescu atunci când vorbea la televizor despre ridicarea patriei „pe noi culmi de civilizație, bunăstare și progres”. Realitatea la care mă uitam eu nu era alcătuită din „realizări mărețe”, nici nu se afla pe „un drum glorios de înfăptuiri”. În același timp, mă intriga teribil - cum era posibil ca atâția oameni să nu vadă ce vedeam eu când mă uitam la Ceaușescu? Îl percepeam ca pe ce era - un biet țăran parvenit, gângav, lipsit de orice carismă; complexat de talia mică în pofida eforturilor ridicole de partid și de stat de a-l face să pară înalt; incapabil să se exprime coerent în limba maternă, pe care o pocea nu doar din pricina evidentului defect de vorbire, ci mai ales din cauza educației precare; cu idei puține, fixe, inaplicabile; ridicând în slăvi un nivel de trai comparabil cu cel din timpul războiului, deși se lăuda cu pacea cum face Donald Trump acum (și Piticu’, așa cum îi ziceam acasă, considera că merita un Nobel). Ceaușescu era un fățarnic, mânat de o istețime necizelată și de o sete de putere care îl propulsaseră în fruntea unui sistem necompetitiv, cu toate scările de valori - pe care mi le puteam doar închipui în ultimii ani de socialism, necunoscând capitalismul decât din citit și din produsele net superioare aduse de tata din străinătate - răsturnate.

După ce am pus în relație omagierile Primelor Doamne Elena Ceaușescu și Melania Trump, acum e momentul comparării soților: Donald Trump e la fel de incompetent în gestionarea treburilor unei țări cum a fost Nicolae Ceaușescu. Când a devenit primul președinte al României, Ceaușescu nu știa cum e să fii președinte, ci doar calfă de cizmar. Când a devenit primul influencer ajuns președinte, nici omul de afaceri dubioase Donald Trump n-a știut cu ce se mănâncă această demnitate. Nu știe nici acum, la al doilea mandat, când vede ceva ce nu s-a întâmplat doar pentru că asta e versiunea în care îi convine să creadă.

Ca adult, 40 de ani după ce am chestionat discernământul celor care-l priveau pe Ceaușescu drept un mare conducător, mă întreb iarăși, siderat: la ce naiba s-a uitat Donald Trump când a spus că ucigașul ICE care a executat o femeie în plină stradă fusese „lovit în mod violent, intenționat și cu brutalitate”, că acesta era greu de crezut că mai era în viață, dar se recupera la spital?

Portretul oficial al președintelui SUA, Donald J. Trump, reprodus de Wikimedia Commons

O zeloasă slujbașă fără scrupule vede patriotism și măreție deoarece asta-i convine să creadă despre niște ucigași dintr-o oaste de strânsură. La ce realitate de pe lumea asta se uită cu privirea sa de o scurtime întristătoare Kristi Noem, șefa Departamentului de Securitate Internă, cauționând, după luările de poziție de la Premiile Grammy, niște asasini prin vorbele „este păcat că muzicieni celebri, prost informați, fac astfel de declarații fără să știe cu adevărat ce măreți americani sunt agenții Departamentului de Imigrare și Control Vamal”?

Călin Georgescu vede inexistentul pentru că și-a impus să creadă în el ca să îi prostească pe ceilalți. În ce „rapoarte geologice” a văzut Călin Georgescu „aur atomic”, apoi s-a corectat, „monoatomic”, care nu se găsește în tabelul lui Mendeleev? Și ce om de presă veritabil s-ar fi uitat în gura șarlatanului Călin Georgescu fără să clipească - jurnalismul e, prin excelență, o artă a tresăririi, a vigilenței responsabile - așa cum a făcut Ion Cristoiu, tăcând respectuos ca un sătean ignorant care și-a pus mâna la gură în timp ce popa predică peste nivelul său de înțelegere, când impostorul a spus de trei ori „tabloul” în loc de tabelul? Asta nu mai întreb, afirm: „maestrul” Coroiu e cel mai mare dăunător al presei postdecembriste. Un pipernicit pernicios și peltic, vătămător ca lăcustele care au provocat pagube agricole în Federația Rusă, pe care o preamărește neîncetat. A fost făcut șefuleț de presă comunistă înainte să se apuce efectiv de presă, iar după 1989, a compromis presa capitalistă lansând un produs fetid, nechezolul unui ziar în care adulmeca excrementele zilei și investiga legendele rurale ivite din cloaca organismelor aviare. Am lucrat la acel ziar mai mult decât el, am fost martorul eforturilor de ani de zile de a drege ce stricase el în presă, știu ce vorbesc.

Toate acestea se petrec din următorul motiv: în epoca post-adevăr, unii, în loc să creadă ceea ce vede toată lumea, văd numai ceea ce cred ei că au văzut. Paradoxul e cu atât mai mare cu cât trăim vremuri de vizibilitate maximă, fără precedent, iar asta se vede cu ochiul liber chiar și de pe banca unui antrenor de fotbal. „Priviți ce s-a întâmplat în SUA (...). Niciodată, niciodată în istoria umanității, nu am avut informațiile în fața ochilor noștri mai clar decât acum: genocidul din Palestina, ce s-a întâmplat în Ucraina, ce s-a întâmplat în Rusia, ce s-a întâmplat în întreaga lume; în Sudan, peste tot. Ce s-a întâmplat în fața noastră? Vrem să vedem? Sunt problemele noastre ca ființe umane. Astăzi putem vedea. Înainte, nu puteam vedea”, a spus Pep Guardiola în această săptămână (ar mai fi zis și înainte, doar că n-a fost întrebat, a precizat antrenorul).

Și acum, despre această dogmă, a perspectivei diferite asupra lucrurilor, provocată de politicianism.

„Este ca și cum cea mai faimoasă greșeală freudiană din lumea politică, atribuită lui Éric Zemmour – «văd doar ce cred» – ar deveni tot mai răspândită. Suntem în mod clar prinși în această logică a dorinței exploatată de rețelele sociale, care ne oferă o lume conformă cu imaginea pe care dorim să o avem despre ea”, precizează universitarul Michaël Lainé, cercetător multidisciplinar specializat în intuiție, emoții și credințe, într-un interviu pentru L’ADN realizat de un jurnalist remarcabil, David-Julien Rahmil.
Lainé continuă: „pentru a explica acest fenomen, putem menționa deja legea lui Brandolini: o idee falsă, absurdă sau eronată necesită mult mai puțin timp pentru a fi formulată decât pentru a fi respinsă”. Această lege, purtând numele programatorului italian Alberto Brandolini, cunoscută și ca principiul asimetriei nonsensului, dezavuează tehnica propagandei de a distribui cu ușurință și în masă dezinformarea, exploatând credulitatea unui tip de public ce rezonează la plăsmuiri, în virtutea unui sistem de procesare a gândurilor rapid, instinctiv, emoțional.

La extremistul francez Zemmour - pe care l-a luat gura pe dinainte ca pe alt caraghios politic, Marcel Ciolacu, atunci când i-a zburat porumbelul „România trece de la fapte la vorbe” - se referă și Esther Vera, specialistă în științe politice și jurnalistă axată pe relații internaționale, în articolul „Agenții haosului”, publicat în cotidianul „ARA”, liderul presei catalane: „«Văd doar ceea ce cred», acesta este spiritul vremurilor noastre. Enunțul, o scăpare revelatoare, îi aparține lui Éric Zemmour, candidatul francez de extremă dreapta în campania electorală din 2022. Și iată-ne, în interiorul unor bule create de rețelele sociale și inteligența artificială, care conferă mediului nostru și convingerilor noastre o aparență de rațiune superioară. Pentru a ieși din această bulă și a încerca să înțelegem lumea, trebuie să depunem eforturi. Enunțul lui Zemmour provine dintr-o carte cu adevărat relevantă (n.m. - „Vremea prădătorilor” de Giuliano Da Empoli, apărută în România la Humanitas Fiction, în traducerea excelentă a lui Cristian Preda). Cartea descrie sosirea unei noi ere a puterii dominate de prădători: lideri politici și mari companii de tehnologie care încalcă regulile tradiționale ale democrației liberale și își impun autoritatea prin forță, haos și manipulare. Prădătorii politici includ figuri precum Trump, Putin, Bukele, Milei și Mohammed bin Salman, care câștigă legitimitate nu prin respectul față de instituții, ci prin capacitatea lor de a domina, diviza și înspăimânta. Pe scurt, ei acționează ca agenți ai haosului”.

Vedem lucruri diferite când ne uităm la același lucru din cauza vedeniilor deliberate ale unor prădători.

„Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”, i-a spus Isus apostolului care se îndoise de înviere, întrucât nu fusese de față când se arătase Domnul. Ce ar vedea azi Isus țintuindu-i cu privirea pe acești predicatori-prădători care nu văd ceea ce văd ceilalți, ci doar ce le convine lor să creadă? Pesemne, ar vedea ce vedem și noi la Judecata de Acum: că pentru predicatorii vedeniilor nu mai e loc de îndreptare. Vor putea vedea rănile lui Isus, dar nu pe această lume.

Foto copertă: Colin Lloyd, Unsplash