„Suveranism” = antisemitism

Un raționament inspirat de Aroganța Sa Adrian Năstase, precum și de noul „imn” suveranist

„Aș vrea să îl propun pe Emanoil Crețulescu ca membru de onoare al actualei Partide a suveraniștilor români”, a scris Adrian Năstase în articolul „Emanoil Crețulescu – Un «suveranist» din secolul 19”. E o probă de aroganță, deoarece pensionarul special știe că suveraniștii români nu știu nimic. Prin urmare, le poate propune pe oricine unor impostori politici, precum Călin Georgescu, George Simion, Anamaria Gavrilă, Diana Șoșoacă, Anca Alexandrescu și cui o mai defila sub stindardul înșelător al acestui curent care fură curent.

Autoerijatul ideolog al unei mișcări ce mișcă precum ochii mortului, Adrian Năstase știe și că nu există „actuala Partidă a suveraniștilor români” - de ce fugeți unii de alții? Căci, la Alba Iulia, Georgescu a fugit de Simion și amândoi de Șoșoacă! Așa cum nu există cuvântul „suveranism” (de asta l-am pus în ghilimele). Dar cine s-o contrazică pe Aroganța Sa? Martirul turului-doi-înapoi, anchetatul pentru mai multe infracțiuni Călin Georgescu, caracterizat de fostul deținut drept o persoană cu „background academic serios”? Și aici e aroganță! Ce e „academic serios” la Călin Georgescu, remarcat pentru citarea trunchiată și fără ghilimele, neacademică, din „Stăpânul inelelor”? Patalamaua de ingineraș agronom? Cea în știința care studiază compoziția solului? Cursurile ținute ca lector la o instituție de învățământ provincială despre gestiunea integrată a deșeurilor?

Să nu-și facă iluzii Călin Georgescu: Adrian Năstase îl disprețuiește, ca pe oricine i-a fost ierarhic inferior - practic, tot poporul român - într-un stat condus despotic de cel supranumit „Împăratul”. Năstase desconsideră ideile lui Georgescu, care ar fi asemănătoare cu cele ale sămănătoriștilor de acum un veac, „dar izolarea pe care o sugerează e imposibilă în lumea de azi”.

Ceea ce nu știe însă nici măcar Adrian Năstase e că „suveranistul din secolul 19” a fost antisemit. A propune un antisemit, ca Emanoil Crețulescu, „membru de onoare al actualei Partide a suveraniștilor români”, e ca și cum ai pune semnul egalității între „suveranism” și antisemitism.

Dovada că Emanoil Crețulescu a fost antisemit

„Ziaristul trebuie să supravegheze cu un ochi atent imigraţiunea, infiltraţiunea populaţiunilor de rasă streină, şi mai cu seamă judaică, să apere cu pana sa integritatea teritorului român— care poate fi ameninţat şi altfel decât prin influenţa diplomaţiei sau prin puterea baionetei— şi să facă pe toţi să înţeleagă că salutul Patriei cere imperios ca România să fie a Românilor”. Acest fragment elocvent - publicat vineri, 13 (25) februarie 1887, în ziarul „Voința națională”, o foaie de partid la care au lucrat și Caragiale, și Delavrancea - figurează în episodul IV al unui serial intitulat „Originea presei” și conceput de „fostul agent diplomatic la Paris” Emanoil Crețulescu.

La 5 iunie 1886, ziarul „Românul” aducea vestea repatrierii acestuia: „Aflăm cu plăcere că d. Emanoil Creţulescu, fostul nostru agent diplomatic la Paris, s’a întors definitiv în ţară şi că este decis a reintra în luptele nóstre politice. D. Emanoil Crețulescu, atât ca funcţionar public în diferitele înalte posturi ce a ocupat, cât şi ca publicist, a lăsat printre noi cele mal bune suvenire, şi ne bucurăm de reintrarea d-séle în viăţa publică. E. Creţulescu este unul din vechii colaboratori al «Românului», şi cititorii noştri ’şi pot aduce încă aminte diferitele studie publicate de d-sa în ziarul nostru asupra mai multor cestiuni politice și economice”.

Apoi, probabil cu neplăcere, „Românul” a aflat că fostul diplomat se orientase spre alt ziar, „Voința Națională”, cum reiese din autopropunerea lui Crețulescu din numărul de pe 7 (19) februarie 1887, trimisă directorului publicației: „sunt foarte dispus, dacă bine-voiţi, a’mi deschide coloanele ziarului d-voastră, a studia împreună cu cititorii Voinţei Naţionale aceste două cestiuni cari par a fi, mai mult decât tot-d’auna, la ordinea zilei: presa şi partidele noastre politice”. Trei zile mai târziu, Crețulescu avea să publice prima parte din „Originea presei”.

Antisemitismul din România - cu cântec, înainte, marș!

Admit că e o plăcere vinovată să-l ascult pe Ion Cristoiu, decrepitul „istoric al clipei” putiniste. „Jurnalist, antonim”, cum i-am spus după ce a făcut un interviu în genunchi sub patrafirul propovăduitorului mistic al calului din vârful dealului, Călin Georgescu. Ultimul pământean care a aflat, cu uimire sătească, de unde au avut luminițe protestatarii din Piața Victoriei. Unicul conducător al unei reviste de teatru care nu scria despre teatru fiindcă nu se pricepea la teatru și nu mergea la teatru.

Și e o plăcere la fel de vinovată să ascult versurile unor cântece românești nefericit de populare.

Ion Cristoiu susține că nu există antisemitism în România. Versurile acestor cântece - desigur, nu doar ele - demonstrează contrariul. Citez dintr-o tiradă, incoerentă, ca toate ale sale, marca Ion Cristoiu: „Care antisemitism fără evrei? Câți sunt în România? Hai, las-o! Când erau evrei, era o prostie, da! (...) Băi, nenorociților, compromiteți chiar antisemitismul! Compromiteți chiar Holocaustul! Poți să iei orice prostie să spui că e antisemitism. Băi, ce vremuri...!”.

În urmă cu 12 ani, am ascultat un colind românesc de un antisemitism sălbatic, difuzat de canalul 3 al Televiziunii Române. Și am consemnat: „Mi-i închipui și pe cretinii care au difuzat la un post național colindele cu „jidovanii afurisiți‟. La TVR-ul mai mult decât verde. Pe nătăfleții din ansamblul Dor transilvan, fredonând cu foc refrenul nazist „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum‟. Dar și pe cei cu adevărat responsabili din televiziunea publică, plătiți generos din banii noștri, care au pasat culpele până când n-a mai rămas decât o pată de rușine care se lățește pe obrazul României. Pe cei care i-au pus pe tavă, evident, ilegal, un canal public unui ministru cu coloană vertebrală de tergal (Daniel Barbu - n.m.), gluga de coceni a lui Dan Voiculescu. Pe cei care, după ce că au înlesnit răspândirea unor mentalități naziste, mai fac și emisiuni mizerabile, fiindcă sunt și incompetenți. Dorul transilvan e ca evreii să iasă pe horn sub formă de fum?! Da, la televiziunea publică din România anului 2013, în Uniunea Europeană. Și dacă nu erau GDS, Revista 22 și HotNews, nu se prindea nimeni, iar șmecherii de partid și de stat de la TVR3 se băteau pe burtă și la ora asta, hăhăindu-se cu găselnița lor rurală...”.

Iar acum, ascult, cu neplăcere, un așa-zis imn suveranist, „Românie, mândru plai”.

În articolul „Al doilea Imn al României”, preluat cu entuziasm de publicația antisemită Active News, Cornel Nistorescu a scris în februarie 2025 cu patimă de adolescent îndrăgostit: „În lunile noiembrie și decembrie, anul trecut, și în ianuarie, anul acesta, cîntecul Paulei Hriscu a răsunat peste tot. Era difuzat ca un mare hit. La televiziuni, la radiouri, pe străzi, la șcală, la demonstrații, în magazine și pe unde oamenii lucrau în grup, el se auzea obsedant. Aceleași cuvinte simple ale Teodorei Larisa Petruț rostite cu inconfundabila voce a Paulei Hriscu:

– „Da, da/ Ea este țara mea”
-„Si e despre tine, mîndră Românie”,
-„Da, da/ Aici în țara mea”.

Cred că în aceste propoziții este toată frumusețea acestui cîntec atît de iubit de români, mai ales de oamenii fără ifose și contorsiuni”.

Românie, dulce plai antisemit

Am analizat această melodioară cu oameni de specialitate, muzicologi și etnologi, surse cărora am decis să le păstrez anonimatul.

Muzical, „Românie, mândru plai” e un kitsch ordinar, pastișând marșurile patriotarde - da, „marș” sună foarte bine în urechile martorilor Ancăi Alexandrescu, cea care fredonează fără pic de voce piesa frumoasă fără trup, căci îi lipsește corpul melodiei - și pricesnele. La rândul lor, versurile reprezintă o pastișă evidentă, căznită și lipsită de talent, a celor din „Un răsunet” de Andrei Mureșanu. Spre deosebire însă de actualul imn național al României, imnul suveraniștilor actuali e antisemit. În articolul „Al doilea Imn al României” mai stă scris: „«Românie, mîndru plai» cu textul său bucolic se lipește de sufletul oamenilor ca un imn și exprimă în cîteva cuvinte legătura lor cu Țara. (...) Succesul Paulei Hriscu cu acest cîntec deja extrem de popular este unul din semnele importante că patriotismul se întoarce, că oamenii îl redescoperă, că îl simt și că există ceva mai adînc care îi leagă pe termen lung”. De fapt, „textul său bucolic” e antisemit. Și este unul din (corect: dintre! Așa e uzanța desemnării în limba română a unui element specific dintr-o mulțime la plural - n.m.) semnele importante că antisemitismul se întoarce.

„Da, da/ Aici, în țara mea!”.

Să parcurgem versurile antisemite: „Avram Iancu, Ioan Cuza și cu Ștefan au luptat/ Da, da, aici, în țara mea/ Să nu calce sfânta glie vreun străin nebotezat/ Da, da, aici, in țara mea”.

Îndrăgita interpretă a ținut să precizeze recent, pe TikTok, despre piesa ei: „Nu susţin nicio culoare politică, nu am nicio legătură cu politica şi nu voi avea niciodată. Eu fac muzică, nu politică”. Că muzica apolitică de pe acest mândru plai e un pic antisemită nu s-a mai menționat, fiindcă se știe că TikTok-urile trebuie să fie scurte.

„Vreun străin nebotezat” e expresia oribilă a unei mentalități dintr-o zicală românească referitoare la evrei: „atâția să rămână câți am botezat eu”. Am auzit-o cu urechile mele, nu o dată, în perioada comunistă. În șoaptă, dar am auzit-o. Și e românească, nu chinezească, precum, citez dintr-un articol publicat de G4Media, obiectele care au adus o condamnare definitivă într-un dosar de corupție: „termopane, pămătufuri pentru șters mașina, sacoșe din rafie, dar și statuete din bronz, pitici de grădină sau instalații sanitare”.

Da, da! Aici, în țara mea!