Rol istoric în teatru pentru excelența în jurnalism
„Good Night, and Good Luck: live from Broadway”, omagiul scenic al lui George Clooney la adresa presei, a intrat pe Netflix
Un eveniment cultural major al începutului de an: de pe 7 ianuarie, cea mai profitabilă piesă din istoria Broadway-ului și prima care a depășit încasări de patru milioane de dolari într-o singură săptămână poate fi urmărită pe Netflix. Nu stric nicio supriză - subiectul nu mai e printre noi din 1965, așa că prezint povestea de la începutul cronicii, oricum, cei interesați o știu deja: piesa „Good Night, And Good Luck”, scrisă de George Clooney și de Grant Heslov, reflectă povestea marcantului om de știri Edward R. Murrow, care a stabilit o ștachetă greu de atins în jurnalism, în calitate de corespondent de război (reporter radio) și, ulterior, ca prezentator al emisiunii TV de știri „See It Now” tot din rețeaua CBS. El a probat cu asupra de măsură curaj, demnitate și devoțiune față de valorile imuabile ale presei sfidându-l pe senatorul Joe McCarthy din Wisconsin, care declanșase - culmea, prin mijloace tipic comuniste - o devastatoare vânătoare de vrăjitoare ce a polarizat și încrâncenat America.
Câte spectacole de teatru de pe Broadway ați văzut? De câte ori l-ați prins chiar pe scenă pe George Clooney, nominalizat la Tony Awards pentru rolul principal din montarea „Good Night, and Good Luck”, debutul său pe Broadway? Sigur, e posibil să fi urmărit acest spectacol, filmat live pe 7 iunie 2025 și difuzat atunci de CNN și Max, iar din octombrie, de găsit în regim de streaming și pe alte platforme digitale. Dar de pe 7 ianuarie 2026, spectacolul e disponibil în fluxul liderului global în materie de streaming, Netflix.
Poate n-ați ratat filmul omonim din 2005 regizat de Clooney, dar unde actorul intrase în pielea unui personaj secundar, producătorul Fred Friendly, Edward R. Murrow fiind interpretat excepțional de David Strathairn (Clooney a explicat opțiunea sa din filmul de acum două decenii: „M-am gândit să-l interpretez pe Murrow și, sincer să fiu, am scris scenariul pentru a-l interpreta pe Murrow. Apoi mi-am dat seama că Edward R. Murrow era un personaj care simțea mereu că poartă greutatea lumii pe umeri, iar asta nu este neapărat felul în care oamenii mă percep pe mine. Și nu credeam că pot să joc rolul ăsta”).
Însă e probabil să nu-l fi văzut pe marele actor american intrând în scenă cu o primă replică onorând elocința, concizia, franchețea, gravitatea, deplina responsabilitate și adevărul incomod dintr-o propoziție cum putea rosti numai un jurnalist american de talia lui Edward R. Murrow, cel ce l-a desființat în direct la CBS pe senatorul Joseph McCarthy folosind practic doar cuvintele „vânătorului de vrăjitoare”. Acum, acest regal teatral e la o distanță de câteva apăsări pe telecomandă pentru și mai mulți decât telespectatorii și urmăritorii (în total, 7,34 milioane, pentru conformitate) transmisiei de anul trecut.
Prima replică din acest spectacol poate fi demobilizatoare, cel puțin, așa reiese din caracterizarea făcută în cronica piesei din „The New York Times”. Jesse Green de la cel mai influent ziar din lume a scris așa: „«Este posibil ca acest lucru să nu fie în beneficiul nimănui» este o primă replică riscantă pentru o piesă de teatru. Sau poate că nu este chiar atât de riscantă, când cel care o rostește este George Clooney, iar personajul pe care îl interpretează este Edward R. Murrow. La urma urmei, vorbim de Broadway, unde sunt iubiți semizeii strălucitori ai stângii”. Șeful cronicarilor de teatru de la „The New York Times” și-a încheiat textul așa: „Refuzul lui Clooney de a se da în spectacol ca actor îi permite personajului său Murrow să-și păstreze aureola. Aceste lucruri au fost posibile, pare să spună piesa; pot fi din nou. Nu contează că, cu doar trei rețele și un public național enorm, știrile televizate din vremea lui Murrow erau mult mai influente decât în zilele noastre. «Good Night, and Good Luck» este un memento puternic și util că un semizeu, sau poate că sunt necesari mulți alții ale căror nume nu le cunoaștem, pot uneori să învingă un demon”.
Piesa „Good Night, and Good Luck” de la Winter Garden Theatre din New York se încheie tot cu apariția lui George Clooney în frac, așa cum a purtat Murrow pe 15 octombrie 1958, când a ținut, în fața profesioniștilor de televiziune americani, celebrul discurs „Cabluri și lumini într-o cutie”. Însă un Clooney înlăcrimat și parcă brusc îmbătrânit în timpul spectacolului nu mai reia la final vorbele spuse de Murrow atunci, ci pe cele pe care magnificul prezentator al emisiunii TV „See It Now” i le adresase în direct lui McCarthy (monologul e prezentat integral în piesă). Unele sunt dintr-un text celebru de William Shakespeare: „The fault, dear Brutus, is not in our stars, But in ourselves” („scumpe Brutus, greşala nu este a stelei noastre, ci a noastră înşine”, conform traducerii lui Barbu Lăzureanu de la 1892 a piesei „Iulius Cesar”).
Spectatorii de azi vor intra în rezonanță cu replicile din piesa, apelez de data asta la subtitlul cronicii din „The New York Times”, în care „George Clooney îl transformă pe Edward R. Murrow într-un sfânt al jurnalismului curat pentru o lume care încă are nevoie de unul, într-o adaptare teatrală a filmului din 2005”. Ceea ce le reproșa jurnalistul Murrow șefilor de la știri în urmă cu aproape 70 de ani - că îi distrag, amăgesc, amuză și izolează pe americani, aceștia devenind astfel grași, comozi și mulțumiți de sine - are o certă actualitate. Tot pentru adecvarea la spiritul prezentului, scenariștii George Clooney și Grand Heslov au modificat scenariul original, stârnind râsete la reprezentația din Manhattan - replica vizându-i pe oamenii rezonabili care au plecat din America în Europa e de stringentă actualitate. Aidoma, anumite replici din monologul de început: Clooney înlocuiește media tradițională din discursul lui Murrow („este dorința mea, dacă nu chiar datoria mea, să încerc să vă vorbesc vouă, oamenilor de meserie, cu o oarecare sinceritate despre ceea ce se întâmplă cu radioul și televiziunea în această țară generoasă și vastă”) cu o descriere mai largă, contemporană („în mass-media de la noi”); aidoma, mesajul inițial „am decis să-mi exprim îngrijorarea cu privire la ceea ce cred că se întâmplă cu radioul și televiziunea” devine în spectacol „am decis să-mi exprim îngrijorarea cu privire la modul în care ne informăm”.
Reprezentația teatrală n-a fost lipsită de critici, strecurate suav în cronici altminteri laudative. Citez din „The Guardian”: „o montare scumpă de pe Broadway care investește în decoruri ample, inclusiv o trupă live pentru interludii muzicale specifice perioadei, frumoase, dar inutile”. Cu tot respectul pentru acest fanion britanic al presei de calitate, îmi rezerv dreptul de a nu fi de acord în privința inutilității conținutului muzical al tranzițiilor dintre scene: hei, așa-i pe Broadway! Bunăoară, când solista Georgia Heers interpretează splendid „I’ve Got My Eyes on You” de Cole Porter după un tablou în care membrii unei familii americane erau acuzați că citeau presă subversivă, secvența muzicală e foarte utilă, întărind și explicând mesajul anterior! Ar fi de adăugat doar că, pe scenă, live, Georgia Heers egalează, dacă nu și întrece prestația cântăreței Diannne Reeves din film - ascultați de câte ori doriți cântecele primeia, în streaming puteți da înapoi!
Ca jurnalist, am și un motiv personal pentru care m-am uitat ieri la „Good Night, and Good Luck”, în prima zi în care spectacolul de pe Broadway a fost difuzat de Netflix. Piesa completează de minune eseul „Scena presei”, pe care l-am publicat în cartea „Permis de presă” la sfârșitul anului trecut. În acel comentariu, analizam rolurile pe care le-a primit presa în teatru, notând că însuși William Shakespeare „a fost preocupat constant de modul în care erau transmise știrile, conferind acestei acțiuni un rol decisiv. Dacă Fratele Laurențiu ar fi ajuns la timp pentru a transmite că fata a înghițit o licoare ce o face să pară moartă doar 24 de ore, dacă slujitorul Balthazar nu i‑ar fi relatat incomplet tânărului Montechio vestea morții iubitei sale, Romeo și Julieta ar fi trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. În același timp, cu ochii pe jurnaliștii înfățișați pe scenele autohtone cam de pe la 1879 încoace, când a apărut în „Convorbiri literare” piesa despre „Rică Venturiano, «colaboratore la ziarul Vocea Patriotului Naționale, publicist», din «O noapte furtunoasă», de I.L. Caragiale, impostorul definitiv și, probabil, cel mai cunoscut jurnalist din teatrul românesc” identificam caricatura groasă, stereotipul. Mă bucur să constat că spectacolul „Good Night, and Good Luck” a evitat clișeul privind imaginea jurnalistului pe scenă, compunând un profil corect, nuanțat, chit că a lucrat cu materialul unui om de presă cu adevărat extraordinar. Prin montarea de pe Broadway, jurnalismul onest a primit în teatru rolul pe care-l merită. Iar difuzarea în regim de streaming a producției „Good Night, and Good Luck” repară o eroare istorică: putem să-l urmărim din nou pe Edward R. Murrow la oră de vârf într-o zi de lucru, nu doar la ceas de siestă în weekend, unde a fost exilată emisiunea jurnalistică după ce adevărurile necruțătoare enunțate au lăsat-o fără sponsor.