Perjo Show
Expoziția soților Perjovschi, „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, continuă la ARCUB – Hanul Gabroveni până la sfârșitul lunii
Ce tur de forță! La al doilea eveniment al zilei de ieri în care a prezentat expoziția „DRAFT pentru o retrospectivă comună” de la ARCUB – Hanul Gabroveni semnată de Lia și Dan Perjovschi, Perjo a turuit preț de două ore și jumătate. Probabil că ar mai putea turui și la ora apariției acestor rânduri, sfidând canicula, lenea unui august bucureștean și aproape orice știați că ar fi un tur ghidat.
În turul la care am asistat ieri, Dan Perjovschi - editorialistul vizual de la revista „22” și, dacă n-aș crede că ar fi o reflectare nedrept de diminuatoare a activității sale, l-aș desemna neted cel mai cunoscut jurnalist român în toată lumea pe acest artist care sfidează de patru decenii convenția, norma și limita - a lansat un ziar vorbit.
Era și timpul, după atâtea ziare verticale și orizontale, scrise pe jos și pe sus, pe garduri, pe cărți poștale, pe podea, pe perete și pe tavan, cu carioci, cu foarfece și, mai nou, cu sârmă împletită de el însuși, cu riscul de a se înțepa zdravăn pentru că trenurile în România numai lin nu merg. „A desena e verb, potrivit lui Richard Serra, iar artistul român Dan Perjovschi pare să fie de acord”, a scris Andrea K. Scott în „The New York Times” după o expoziție la cel mai prestigios Muzeu de Artă Modernă din lume (nu mai puțin cunoscuta jurnalistă culturală a amintit în recenzie că, printre altele, Perjo „a realizat un ziar de opt pagini pentru MoMA, disponibil gratuit pe durata expoziției”). Așa că Dan și-a pus ieri verbul la treabă, suplinind absența motivată a Liei, e acasă, la Sibiu, printr-o limbuție seducătoare.
Ziarul vorbit al lui Perjo a avut toate rubricile necesare, de la politică la politici culturale, de la evenimente istorice la istorie contemporană, de la artă la educație și chiar la sport. A conținut splendide referiri la cea alături de care compune cel mai de seamă cuplu artistic al nostru, dar și tifle usturătoare pe seama a ce încă poate fi persiflat în România.
Când vorbește, Dan Perjovschi își păstrează gândirea critică folosită la crearea lucrărilor sale, care îl plasează în partea superioară a topului în care intră cei ce-și transfigurează artistic, într-un stil inconfundabil, comentariile sociale. Scuze pentru foarte lunga caracterizare anterioară. Pot și pe scurt: adevărul e că Perjo e unicat. Inclusiv în privința respectului cu care-și privește partenerul de viață și de artă, ceea ce la ei e tot aia - cred că s-ar cuveni să le mai împrumute și altora din acest respect față de oamenii de lângă ei, că el are din belșug.
„Dacă ar exista un bufon al curții pentru acest îndepărtat regat al artei întins pe o suprafață vastă, numit Bienala de la Veneția, acesta ar fi un artist român pe nume Dan Perjovschi, care realizează desene spontane, hilare și sarcastice pe pereții muzeelor și ai altor spații de artă”, a observat cândva tot „The New York Times”, în articolul intitulat „Farsor la treabă”. Fac o cuvenită erată, că se poartă la noi, în presă (jurnalismul e și o artă a necurmatei revizii): Perjo e un rege al bufonilor care râd de regi, fie că îi pune mustăți lui Ceaușescu, că înnegrește Casa Poporului de pe ilustrate sau că invită Statuia Libertății să arate acuzator cu degetul.
„DRAFT pentru o retrospectivă comună”, expoziția soților Perjovschi, poate fi vizitată până la sfârșitul lunii. E expoziția anului 2026 în România. Deși, dacă mă gândesc bine, aș zice că e expoziția celor mai recenți patruzeci de ani.