O cameră plină de „Macbeth”
Producția Hamburger Kammerspiele prezentată la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova e un fecund concentrat de teatru
Spectacolul „Macbeth”, pe care l-am văzut vineri, 29 mai, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova - sala I.D. Sârbu în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, e o esență teatrală tare într-o sticlă mică. O pogorâre în pandemoniul shakespearian unde dănțuie nebunia puterii și a ambiției, redus funciarmente la doar două personaje, Macbeth și Lady Macbeth.
În montarea regizorului Sewan Latchinian de la Hamburger Kammerspiele, textul dramaturgului John von Düffel bazat pe opera lui William Shakespeare și încredințat unor actori care sunt împreună în viața reală, Jacqueline Macaulay și Hans-Werner Meyer, vrăjește bilingv, așa cum este și acest cuplu de actori. Ei vor intra în pielea protagoniștilor din „Macbeth”, dar vor avea și vocea suratelor vrăjitoare, care, știm de la Adolphe Stern, tălmăcitorul versiunii române apărute în urmă cu un veac, „spun jumătăți de adevăruri și mint cu glasul adevărului”. Iar toate acestea se petrec într-un univers dramatic în care genul și graiul sunt interșanjabile și au atributele a ceea ce se numește teatru de cameră, specialitatea de casă de la Hamburger Kammerspiele.
Am urmărit cu nesaț creațiile actoricești, descoperind că această formă sublimată de teatru privilegiază esența jocului laolaltă și împreună. Englezoaica Macalauy și neamțul Meyer acoperă toate formele de relief interpretative cu virtuozitatea unui ansamblu strălucit de muzică de cameră. Sigur, expresivitatea gestuală, mișcarea scenică, elocința rostirii se educă - sunt rodul exercițiului, altoit cu talent. Dar strălucirea din ochi, nu - aceasta e increată și doar ea poate cuprinde simultan ceea ce descria tot Stern: și un demon în delirul răutății și al urii, și un înger al bunătății și al iubirii.
Jacqueline Macaulay și Hans-Werner Meyer au umplut scena cu „Macbeth”, într-un triumf al teatrului de cameră la care am mers cu frica de a nu putea depăși bariera lingvistică a unei reprezentații într-un grai pe care nu-l cunosc, chiar dacă e tradus bilingv. În teatrul de cameră, o experienţă foarte intimă într-un spaţiu restrâns, te poate cuprinde frica și fiindcă pare că sunt acolo doar actorii și cu tine - vei intra în rezonanță prin această conexiune practic nemijlocită? Iar dacă n-o vei face, e vina percepției tale mărginite?
În mod paradoxal, frica m-a ajutat să înțeleg un pic mai bine „Macbeth”-ul anglo-saxon al teatrului de cameră hamburghez - e o cheie de pătrundere în esența acestei opere shakespeariene care debutează cu teama pe care ți-o inculcă suratele vrăjitoare. Frica - așa cum am aflat din „My Shakeaspeare - A Director’s Journey through the First Folio” de Greg Doran, volumul pe care l-am cumpărat ieri la Craiova ca să aibă autorul pe ce să-mi dea un autograf - apare foarte des în „Macbeth”. Iar Greg Doran i-a rugat pe actorii care participau la repetițiile din prima zi a unei noi montări „să povestească un moment în care au simțit cu adevărat frica. Relatările au fost foarte diferite: unul a povestit cum și-a pierdut copilul pe plajă și s-a temut că fusese luat de valuri; altul a vorbit despre o alunecare în timp ce făcea escaladă; altcineva despre cum stătea întins în pat și auzea un intrus pătrunzând în casă. Experiența mea a însemnat reapariția unei fobii din copilărie. Tony și cu mine eram într-un safari în Africa de Sud. Stăteam sus, în partea din spate a unui jeep decapotabil. Eu purtam un maiou, pantaloni scurți și șlapi. (…). După câteva minute, am observat ceva mișcându-se în colțul ochiului, chiar în stânga mea. Mi-am întors ușor capul și am descoperit un păianjen uriaș, atârnând ca o mână cu gheare, la doar câțiva centimetri de fața mea”.
Sper să nu-mi treacă niciodată frica de a urmări un spectacol-miniatură foarte mare așa cum e versiunea de cameră pe care am văzut-o la cel mai important festival din lume dedicat lui William Shakespeare. Căci teama „ce m-a mințit cu glas de adevăr” e bună în teatru, așa că nu-mi rămâne decât să apelez la vorbele bardului: „deci mulțumim la toți și fiecare/ Și vă poftim la Scone la-ncoronare”.