Cum sunt păcăliți algoritmii prin pildele unui prea înțelept antic

Limbajul esopic e o mostră de creativitate umană care fentează și cele mai sofisticate mașinării moderne

Nu pot interzice algoritmii cât putem fi noi de creativi în materie de limbaj.

Acest argument poate fi ascultat în emisiunea „Omul digital” de pe BBC: „oamenii sunt foarte buni la limbaj, mai buni decât orice algoritm dezvoltat până acum, și am găsit întotdeauna modalități de a ocoli constrângerile. Cel mai recent instrument în această cursă a înarmării lingvistice? Algospeak”. Iar la acest tip de limbaj face trimitere jurnalistul Thomas Germain, în materialul „Cuvintele pe care nu le poți spune pe internet”, în care ni se explică: „Algospeak, așa cum este adesea numit, este un limbaj codificat construit în jurul ideii că algoritmii ascund conținutul care folosește cuvinte sau fraze interzise, fie pentru a promova agenda politică a companiilor de social media, fie pentru a curăța feed-urile noastre pentru agenții de publicitate”.

Jurnalistul specializat în tehnologie de la BBC dă și un exemplu de fentare a algoritmilor din social media: „În august 2025, mii de utilizatori de social media au postat online despre un nou festival de muzică interesant din Los Angeles. Oamenii au fost entuziasmați de concertele Sabrinei Carpenter și s-au delectat cu povești despre spectacolele de lumini. Dar nu a existat niciun festival. Carpenter nu a cântat. Totul a fost o minciună și trebuia să știi asta. În acea lună, demonstrații de masă au izbucnit în toată SUA din cauza raidurilor efectuate de Serviciul de Imigrare și Vamă (ICE). Dar online, mulți au decis că marile companii de tehnologie ascundeau știrile. „Festivalul de muzică” era un cod, un cuvânt-cheie care a apărut spontan și s-a răspândit pe măsură ce oamenii încercau să comunice într-un limbaj vag pentru a păcăli algoritmii. „Suntem în Los Angeles, California, unde se desfășoară un festival de muzică”, a spus creatorul de conținut Johnny Palmadessa într-un videoclip TikTok, subliniind cuvintele ca un semn către spectatori. O mulțime zgomotoasă de protestatari mărșăluia în spatele lui, scandând și fluturând pancarte. „Da, trebuie să-l numim «festival de muzică» pentru a ne asigura că algoritmul vă arată acest frumos concert”, a spus Palmadessa în videoclip. „Altfel, riscăm ca acest videoclip să fie eliminat”.

Vă recomand să citiți excelentul text al jurnalistului britanic despre faptul că nu știm cum funcționează algoritmii, ce postări sunt mai vizibile decât altele în social media, când e acționat „butonul de încălzire” și autocenzura izvorâtă din această ambiguitate. În ceea mă privește, am rămas într-o mare admirație față de inteligența umană care i-a dat naștere acestui „algospeak”, limbajul care poate fenta algoritmii.

Noul „algospeak” e, de fapt, vechi. L-aș asimila limbajului esopic, denumit astfel după faimosul fabulist antic menționat în lucrarea „Viaţa şi pildele prea înţeleptului Esop tipărită în zilele prealuminatului şi preasfinţitului împărat Franţiscus şi donată”, apărută la noi în Tipografia lui Ioann Bart, la 1802. Dar nu e nevoie de prea multe referințe, știm toți, din clasele primare, cine a fost Esop. În cinstea lui, a fost denumit acest tip de limbaj, esopic, funcționând ca un mijloc de comunicare ce transmite un mesaj ascuns membrilor informați ai unei conspirații sau mișcări clandestine, păstrând în același timp aparențele unui mesaj inocent pentru persoanele din afară. În cazul nostru, „persoanele din afară” sunt algoritmii, care pot fi fentați printr-o exprimare alegorică.

Interesant, cel puțin pentru ca unul ca mine, crescut în Blocul Estic, termenul de „limbaj esopic” a fost folosit prima dată de scriitorul rus Mihail Saltîkov-Șcedrin, autor al unor satire pe cinste, dar care riscau să pice sub foarfeca bine ascuțită a cenzurii nemiloase din Rusia țaristă. Limba intelectualului era însă la fel de ascuțită: „Dacă aş adormi şi, trezindu-mă peste o sută de ani, aş fi întrebat ce se întâmplă acum în Rusia, eu aş răspunde: se bea şi se fură”. Și atunci, e limpede motivul pentru care penița lui a fost înmuiată într-o cerneală care să înfățișeze realitatea prin intermediul unor fabule, a unor pilde din lumea animalelor. Tehnica de scriere utilizată de Saltîkov-Șcedrin s-a răspândit printre oamenii de spirit din epoca sovietică și dincolo de frontierele unei țări, știți bancul, care se învecinează cu cine vrea ea. Bunăoară, în România, publicul a înțeles imediat cu cine semăna motanul Arpagic din cartea „Întâmplări de pe strada mea” de Ana Blandiana, publicată în 1988 și dispărută subit din librării, înainte să se prindă cenzura care autoriza orice se tipărea, iar Securitatea să dea ordin ca volumul să fie retras.

Și toate astea, datorită inventării unui limbaj esopic, pe care noua cenzură practicată de algoritmi, nerecunoscută de marile companii de tehnologie, nu-l înțelege și nu apasă „butonul de răcire” care reduce până la zero vizibilitatea unei postări pe teme socotite aprioric drept sensibile.