Cetățeanul Măcelaru
Renumitul dirijor româno-american Cristian Măcelaru a fost făcut cetățean de onoare al Bucureștiului
Obiectivele tunurilor de presă și microfoanele aparatelor de înregistrat îl țintuiesc pe Cristian Macelaru, muzicianul care își rostește, în foaierul de la baza scărilor vegheate de statuia lui George Enescu din Ateneul Român, discursul de mulțumire.
Românul Măcelaru, cel mai în vogă conducător de orchestră și director al George Enescu Festival, tocmai a devenit cetățean de onoare al Bucureștiului, titlu acordat de primarul general interimar al municipiului, Stelian Bujduveanu. Ceremonia are loc pe 14 octombrie, după ce americanul Măcelaru a fost elogiat, pe 12 octombrie, în The New York Times („Inaugurează o nouă eră la una dintre cele mai vechi orchestre din America. Cristian Macelaru și-a început mandatul în calitate de director muzical al renumitei Orchestre Simfonice din Cincinnati”) - o performanță căreia doar cititorii constanți ai celui mai mare ziar din lume îi pătrund unicitatea.
S-ar zice că mezinul unei familii cu zece frați din Banatul căruia îi păstrează accentul, ajuns om mare în Lumea Nouă fără să uite de cea veche unde revine mereu cu mândrie, a prins niște zile de grație toamna asta. Ea drept, mult mai puține decât cele pe care dirijorul le oferă constant nouă și lumii.
Aplauze, și din acest colț de pagină, pentru noul cetățean de onoare al Bucureștiului și pentru vechiul cetățean de onoare al unui spațiu mai mare decât orașul nostru - muzica.




