Ce se va întâmpla în România după referendumul Recorder „Justiție capturată”

Două variante ale urmărilor unui demers jurnalistic epocal

Documentarul Recorder e mai mult decât o investigație cardinală, istorică și reparatorie, ce pune la loc jurnalismul pe acel piedestal, nici prea jos, nici prea înalt, pe care trebuie să stea principalul inițiator al dezbaterilor naționale provenit din societatea civilă a României.

„Justiție capturată” lansează - dincolo de o fotografie cât se poate, omenesc și jurnalistic, de fidelă a societății românești actuale - o propunere de a se dezbate național o idee simplă: vrem sau nu să se facă dreptate.

Când scriu aceste rânduri, documentarul are 1.835.168 vizionări, un număr ce poate fi socotit echivalent al unui referendum național - poate vă amintiți, în 2019, am avut un plebiscit pe justiție organizat de stat, cu un total de 7.541.311 de participanți români.

Ce s-a întâmplat cu modul în care se face dreptate în România după referendumul din 2019 e fix ce se va întâmpla cu referendumul Recorder. Mă grăbesc cu o concluzie riscând să fiu acuzat de defetism, la adăpostul consolării palide că în condiții de pace defetiștii nu sunt împușcați: nimic.

Acel nimic de care să ne agățăm și pe care să-l ținem bine - vorbe geniale reproduse de Péter Demény, redactorul-șef de la „Matca literară”: „Deocamdată, discursul președintelui se poate sintetiza cu o zicală în limba maghiară: Nesze semmi, fogd meg jól. Uite nimic, ține-l bine.”

Iar asta nu se întâmplă pentru că excelenții jurnaliști de investigație, cu care am avut onoarea de a lucra, Mihai Voinea și Andreea Pocotilă, nu și-ar fi făcut treaba. Ba au făcut-o cu prisosință, în pofida contestatarilor - tipic pentru România, emit păreri ce se cer luate în seamă cei care dau verdicte despre jurnalism fără să aibă treabă cu jurnalismul și despre documentare fără să le fi văzut. Nu se va face dreptate mai abitir decât până acum nici dacă „Voinicul” e uns ministru în locul unui pigmeu politic sinistru, iar „Poco”, șefă la ÎCCJ în locul unei persoane care e obtuză moral și profesional. Și nici nu trebuie, cei de la Recorder ne-o spun pe șleau: „Oamenii vor să afle și să înțeleagă ce se întâmplă cu acest domeniu esențial pentru funcționarea democrației. Apoi, își pun o întrebare firească: totuși, se mai poate face ceva? Vom răspunde strict din perspectiva unor jurnaliști care documentează acest subiect de peste un an și jumătate. Nu suntem specialiști în domeniul justiției și nu avem pretenția că putem oferi soluții pentru niște probleme atât de complexe. De altfel, nici nu există soluții miraculoase”.

Pentru că am și eu niște ani de jurnalism în spate, mă grăbesc cu o a doua concluzie, servind interesul public cu o altă consecință a publicării unui demers de presă ce merită să fie analizat în mediul universitar de viitorii jurnaliști, care o contrazice flagrant pe precedenta - decide publicul pe care să o aleagă.

Dacă un singur om va face o donație pe www.recorder.ro/sustine, va fi atins scopul nobil, mai puțin evident, al publicării acestui documentar: reabilitarea presei în ochii cetățenilor.

În timp ce oglindește dorința unui segment însemnat al societății române de a se face dreptate, „Justiție capturată” face dreptate unei bresle compromise și hulite. Nu toată merită reabilitată, așa cum nu toți cei din justiție țin cu ursul ca să-și asigure viitorul.

Dar avem și oameni de presă curată. Oameni care nu sunt „speriecioși”, vorba abuzatorului și corupătorului Vanghelie. Oameni curajoși precum omologii lor de la cel mai bun ziar din lume, „The New York Times”, care titrează „Cum a fost eliberat un star al Manosferei acuzat de viol și trafic de persoane”, un articol în mod obiectiv devastator (și) la adresa justiției române, subintitulat: „Interzis să părăsească România, Andrew Tate a curtat personalități influente ale dreptei americane, de la Tucker Carlson la Barron Trump. Apoi, o hotărâre extraordinară i-a permis să plece”.

Așadar, prima variantă, verosimilă, a urmărilor documentarului Recorder e că nu se va întâmpla nimic.

A doua variantă, plauzibilă, e că, totuși, se va întâmpla ceva: presa va fi validată ca urmare a referendumului Recorder, un creator particular cu conținut preluat de un difuzor de stat la nivel național. Pentru mulți e un nimic. Pentru mine, e aproape totul. Mă agăț de el ca de nimic și-l țin bine.

P.S. Remarcabil actul de curaj al judecătoarei care a intervenit azi în conferința de presă a Curții de Apel București. E însă o excepție care nu face decât să confirme decizia magistraturii române de a continua sub aceleași auspicii. Nu-i departe ziua când magistrații vor justifica inclusiv prescrierea sfidătoare a unor fapte abominabile prin vocația umană, de sorginte creștin-ortodoxă, a justiției române.