Bufonul din cutia cu surprize
O trivializare a Lumii Vechi de către Lumea Nouă: prezența președintelui SUA la poza de grup a echipei europene care a câștigat Mondialul cluburilor
Lumea Nouă a invadat fotbalul Lumii Vechi, pe care l-a confiscat, pervertit și americanizat, la capătul unui campionat mondial al cluburilor unde dolarul a fost mai important decât balonul.
Sigur, acest lucru s-a petrecut cu larga complicitate a FIFA și în schimbul unor munți de dolari, care au reprezentat contravaloarea trimiterii fotbalului așa cum îl știam pe niște stadioane unde nu se putea juca din cauza intemperiilor, transformării timpului din afara jocului propriu-zis în show-uri de divertisment facil, includerii în program a unui crainic de ring scos de la naftalina din vestiarele luptelor cu mănuși. Acest ultim detaliu măcar a anticipat scenele de păruială, la imensă distanță de orice idee de fair play care a definit jocul la originea reglementării sale, dintre jucătorii și membrii staff-urilor celor două combatante din iarbă - ne uităm la fotbalul nostru de prea multă vreme ca să știm că susținem (sau măcar chibițăm din fotoliu, la televiziune sau în streaming) niște băieți departe de a fi îngeri. Și nici nu e de pretins că infuzia de capital a actualului patronat de la Chelsea ar fi de ignorat. Miliardele de dolari americani au salvat clubul rămas fără miliardele de ruble din perioada „Chelski”. Să fie limpede, nu suntem puriști, iar echipa dintr-un cartier londonez foarte șic nu e compusă din niște proletari asupriți - băieții sunt plătiți princiar, iar Chelsea e o garoafă scumpă la butoniera americanului Todd Boehly, care a dat miliarde bune (el mai are Strasbourg, Los Angeles Dodgers și Los Angeles Lakers) pe clubul deținut anterior de Roman Abramovich.
Că președintele Americii a luat loc în loja stadionului și a coborât apoi pe gazonul artificial ca inteligența virtuală, la decernarea de medalii, e ușor de explicat. Prin obligații protocolare, prin amiciția șerifului global cu șeful fotbalului care a deschis un birou într-un Turn Trump, prin dorința președintelui american de a fi mereu în mijlocul evenimentelor, prin egocentrismul său cel mai mare din tot pluriversul, prin faptul că micul Barron a părut pentru prima dată mai puțin confuz spunând că-i place soccer-ul.
Dar ceea ce a fost prea de tot a fost prezența președintelui Donald Trump între cei de la Chelsea, în timp ce aceștia se pregăteau să ridice trofeul de campioni mondiali ai cluburilor. „Reece James și Sanchez îi spuneau lui Donald Trump că trebuie să se mute, dar Donald Trump le-a spus: «Nu, sărbătoresc cu voi»”, a consemnat astă-noapte, după fusurile orare de pe Bătrânul Continent, jurnalistul Fabrizio Romano. Momentul a fost consemnat și în presa tradițională. În articolul „«O senzație minunată»: Palmer îl laudă pe Maresca după triumful echipei Chelsea, dar Trump este huiduit la finală”, „The Guardian” a consemnat: „Președintele Trump a fost huiduit de mulțime în mai multe rânduri când a intrat pe teren pentru ceremonia de înmânare a trofeului. Trump, care a apărut alături de Boehly și de președintele FIFA, Gianni Infantino, a ignorat huiduielile și a rămas în fața și în centrul atenției alături de jucătorii de la Chelsea în timp ce aceștia ridicau trofeul. «Știam că va fi aici, dar nu știam că va fi pe postament când vom ridica trofeul», a spus Palmer. «Am fost un pic intrigat»”.
Reiterez. Preiau legenda unui reel, la care mă uit hipnotizat, care surprinde exact intrusul și reacțiile pe care le-a stârnit: „Chelsea încearcă să sărbătorească Cupa Mondială în timp ce Trump pur și simplu... stă acolo! Cole Palmer: «Ce face?!»”. Reece James: «Plecați?»”. Un vechi fan al echipei londoneze - se subînțelege, cunoscător al sportului numit peste Ocean „soccer” - a comentat instant: „Nimic nu ar trebui să mă surprindă în ceea ce-l privește pe Trump și, totuși, am rămas cu gura căscată când am văzut ce s-a întâmplat. I s-a spus că trebuie să plece pentru ridicarea trofeului, dar el a refuzat pur și simplu. Căpitanul echipei Chelsea, John Terry, a devenit odată obiectul glumelor pentru că a purtat echipamentul complet, inclusiv apărătoarele, pentru ridicarea trofeului, deși fusese suspendat pentru finală. Dar asta este cu totul altceva”.
Ca să parafrazez o zicere atribuită unui mare om de litere din SUA, Maya Angelou, „există un loc în tine pe care trebuie să-l păstrezi inviolabil, un loc pe care trebuie să-l păstrezi curat. Un loc unde îi spui oricărui intrus: «dă-te înapoi, nu știi că sunt copil al Domnului?»”.
Or, între componenții echipei care ar fi vrut să se bucure de un trofeu pe care l-au câștigat ei înșiși, în pofida așteptărilor și a cotelor, Donald Trump a fost un intrus. Și i s-a spus că era un intrus.
A cincea roată la căruță.
Un atârnător - dacă preferați limba engleză, în care se spune „hanger-on”, cu sensul de „o persoană care încearcă să fie prietenoasă și să petreacă timp cu oameni bogați și importanți, în special pentru a obține un avantaj”.
Fiindcă oricât ar fi de bogat, cunoscut și influent, Donald Trump tot nu poate concura în popularitate cel mai important fleac al timpurilor noastre, fotbalul. Iar la încoronarea celui mai bun club din lume, fotbalul i-a jucat o festă. L-a lăsat în ofsaid.
Pe postamentul de premiere de pe „MetLife Stadium” din East Rutherford, New Jersey, o planetă întreagă a putut vedea nu un politician triumfător, ci un clovn țâșnind caraghios dintr-o cutiuță muzicală cu surprize. În limba oficială din SUA - alta decât cele materne ale soțiilor nr 1 și, respectiv, 3 ale lui Trump - jucăria cu pricina se cheamă jack-in-the-box. În 2005, cutiuța cu surprize a fost inclusă în galeria națională a jucăriilor celebre din America, National Toy Hall of Fame, ca o recunoaștere a influenței pe care aceste obiecte ludice le-au avut într-o țară eliberată de sub jugul britanic și care a transformat un eveniment precum Crăciunul într-o sărbătoare comercială.
Interesant, sau măcar așa îmi pare mie, în Anglia secolului XIX, această cutiuță făcea să răsune și o melodioară pentru copii, „Pop Goes the Weasel”, ceea ce în argou, însemna să-ți lași haina la amanet ca să-ți procuri bani de hrană. Povestea cântecelului pare să se depene din veacul al XVII-lea, când niște hughenoți, fugăriți din pricina convingerilor religioase din Franța (notă pentru americani: țara de unde e PSG, campioana Europei și a investițiilor qatareze), au ajuns la Londra și s-au făcut țesători. La țesut, o muncă istovitoare, filatorii utilizau o „nevăstuică” („weasel”), adică o mașină care măsura firele și care scotea un pocnet („pop!”) când se ajungea la cantitatea corectă. În ceea ce privește cutia cu suprize, apariția acesteia e asociată adesea cu un prelat englez din secolul al XIV-lea, Sir John Schorne, îndeobște reprezentat ținând o cizmă cu un diavol în ea. Potrivit unor legende urbane apocrife, el ar fi aruncat odată diavolul într-o cizmă pentru a proteja satul North Marston din Buckinghamshire. De acolo se trage expresia „jack-in-the-box”, care, în franceză, se numește „diable en boîte” (ad litteram, „diavolul în cutie”). Prima cutie cu surprize pare să fi fost făcută de un ceasornicar german, care, tot în secolul XIV, a meșterit, pentru un prinț care împlinea augusta vârstă de cinci anișori, o cutie de lemn, cu margini metalice și mâner așijderea, care făcea să țâșnească dinăuntru un diavol.
Astă-noapte, Donald Trump a vrut să preia, în Lumea Nouă, sceptrul unui sport din Lumea Veche. Dar tot ce s-a putut vedea în Lumea Veche și în cea Nouă - ambele închinându-se la curtea Regelui Fotbal - a fost un bufon țâșnind dintr-o cutiuță și făcând să răsune un cântecel dulce-amărui despre un paltonaș dus la amanet.