A apărut numărul 2 din PUBLICISTUL!
Citiți selecția de articole din cea mai nouă ediție a periodicului digital PUBLICISTUL by Horia Ghibuțiu! Genul publicației: revistă a presei.
EDITORIAL
Timpurile
M-am născut în alt secol decât cel de acum, în alt mileniu decât cel de acum, într-o altă lume decât cea de acum și decât cele care vor urma. În acele timpuri, se considera normal...
să avem respect, nu doar termenul care-l desemnează,
să privim clasicul cu prețuire și modernul ca pe o curiozitate, iar nu invers,
să dobândim cunoștințe noi cu cele din vechime,
ca politețea să apropie, nu să respingă,
să sunăm și să facem vizite doar între anumite ore,
să răspundem la telefon pentru că nu știam cine suna, nu să nu răspundem la telefon tocmai pentru că știm cine sună,
să parcurgem câte un text cu atenție, nu să frunzărim totul distrați,
să citim și să povestim, nu să ne uităm la povești instant care nu pot fi citite,
să avem presă, nu conținut,
să împărtășim, nu să distribuim,
să învățăm o limbă străină, nu s-o strivim în a noastră,
să ne facă temele părinții, nu roboții,
să nu confundăm familia cu colegii și colegii cu familia,
ca la școală să nu existe materia religie,
ca legumele și fructele să fie sezoniere,
ca anul să aibă toate anotimpurile,
să mâncăm pește doar preparat,
să credem că toate legumele sunt organice, iar carnea și brânza nu pot fi sintetice,
să culegem, nu să rupem,
să ne scriem ocupația pe plăcuța ușii de la apartament,
să mergem la mare vara și la munte iarna,
să avem prieteni reali și prieteni de corespondență,
să ne grăbim, dar să și zăbovim,
să uzităm fără să uzăm,
să nu le spunem tuturor ce am mâncat, cumpărat și vizitat,
să așteptăm o săptămână un nou episod al serialului preferat,
să purtăm haine neșifonate,
să ni se pară lucruri acceptabile și mulțumitoare, nu să nu mai fie nimic acceptabil și mulțumitor, dar să mulțumim pentru accept,
să ne dorim să primim cărți pe post de premiu sau de cadou,
să avem identități reale, nu virtuale,
să ne anime literele, nu emoticoanele animate,
ca uneori să pară totul comic fără să avem atâția comedianți,
să avem vedete devenite, nu născute,
să ținem cu echipe, nu să pariem pe ele,
să ne dezvoltăm personal în familie gratuit, nu plătind unor străini,
să împărtășim secretele de familie doar confidenților,
să nu explice niște stele îndepărtate chiar totul despre noi,
să trăim, nu să supraviețuim.
REVISTA PRESEI
THE BOROWITZ REPORT: Declarație de independență față de tiranie: în vigoare din 4 iulie 2025
Când, în cursul evenimentelor umane, devine necesar ca un popor să se despartă de un lider care guvernează cu cruzime, dispreț și corupție, respectul cuvenit față de opiniile omenirii impune ca acesta să declare motivele care îl împing la separare.
Considerăm că aceste adevăruri sunt evidente: că toți oamenii sunt creați egali, înzestrați cu demnitate inerentă și drepturi inalienabile — printre acestea se numără viața, libertatea, egalitatea și căutarea dreptății.
Pentru a asigura aceste drepturi, guvernele își derivă puterea din consimțământul celor guvernați. Când un lider devine distructiv pentru aceste scopuri, este dreptul și datoria poporului să refuze loialitatea și să rămână unit în apărarea libertăților sale.
Actualul deținător al înaltei funcții s-a dovedit a fi nepotrivit pentru a conduce o societate liberă și justă.
* El nu respectă femeile, batjocorind supraviețuitoarele violenței și privându-le de drepturile lor.
* El alimentează rasismul și supremația albă, transformând comunitățile de culoare în țapi ispășitori și negându-le egalitatea.
* El atacă libertatea de exprimare, atacând presa, pedepsind disidența și răspândind dezinformarea.
* Exploatează funcția publică în scopuri personale, îmbogățindu-se pe sine și pe clasa miliardarilor, în timp ce abandonează săracii și oamenii muncii.
* Subminează justiția, ignoră statul de drept și se plasează deasupra responsabilității.
* Ignoră știința, punând în pericol vieți în momente de criză și sacrificând planeta pentru profit.
* Incită la divizare și la violență pentru a-și menține puterea, folosind frica ca armă împotriva poporului.
De nenumărate ori, am protestat pașnic, am spus adevărul și am făcut apel la umanitatea noastră comună. Am fost întâmpinați cu indiferență, ostilitate și violență. Un lider care guvernează prin ură și lăcomie nu este deloc potrivit să guverneze.
Prin urmare, noi, oamenii cu conștiință și convingeri, declarăm solemn independența noastră față de acest tiran și tot ceea ce reprezintă el.
Ne retragem consimțământul.
Refuzăm să fim complici la cruzime.
Respingem abuzul de putere în scopul obținerii de beneficii personale.
Susținem demnitatea, adevărul, egalitatea și justiția pentru toți oamenii.
Cu o încredere fermă unul în celălalt și cu o speranță neclintită în puterea noastră colectivă,
Ne angajăm să rezistăm opresiunii sub toate formele sale,
Să apărăm drepturile celor vulnerabili,
Și să construim un viitor bazat pe compasiune, curaj și umanitate comună.
Fie ca această declarație să fie atât o ruptură, cât și un început.
OPINIE
Problema a ceea ce s-a întâmplat la Glastonbury ascunde indignarea față de bombele reale și morțile reale și cred că acest lucru este intenționat.
de Owen Jones
Să comparăm două știri din ultimele zile. Sâmbătă, Bobby Vylan, solistul duo-ului rap-punk Bob Vylan, a scandat „moarte, moarte IDF” – referindu-se la Forțele de Apărare Israeliene – de pe scena West Holts de la Glastonbury, iar membrii publicului s-au alăturat lui. Spectacolul a fost transmis în direct de BBC. Cu o zi înainte, ziarul israelian „Haaretz” a dezvăluit că soldații și ofițerii israelieni au mărturisit că au primit ordin să tragă asupra palestinienilor neînarmați care stăteau la coadă pentru a primi ajutoare. Luna trecută, aproximativ 600 de palestinieni înfometați, printre care mulți copii, au fost uciși în acest fel. Cinci cuvinte pe de o parte. Șase sute de morți pe de altă parte. Care dintre aceste știri domină prima pagină a ziarelor britanice, buletinele de știri, provocând notificări push neîncetate din partea BBC și determinând primul-ministru și o serie nesfârșită de parlamentari să condamne o astfel de atrocitate? Desigur, mai mult decât orice altceva, sunt cele cinci cuvinte rostite de Vylan. Cât de pierdută moral este o societate în care un slogan împotriva unei armate străine genocidare provoacă o furtună politică și mediatică, dar oamenii neînarmați, înfometați intenționat, care sunt măcelăriți la ordinul comandamentului suprem al IDF, nu provoacă nimic?
OPINIE
Smartphone-urile noastre amenință democrația
de Peter Kadhammar
Democrațiile liberale au devenit o formă de guvernare pe cale de dispariție. Într-o democrație liberală, există alegeri libere, un sistem judiciar independent și o societate civilă funcțională. Există doar 29 de democrații liberale în lume, potrivit institutului pentru democrație V-dem de la Universitatea din Göteborg. Există, de asemenea, democrații în care cetățenii pot vota pentru diferite partide, dar în care societatea civilă și sistemul judiciar au deficiențe majore. V-dem le numește democrații electorale. Dacă numărați împreună democrațiile liberale și electorale din lume, acestea sunt acum mai puține decât autocrațiile – state cu diferite grade de dictatură. Atacurile asupra libertății de exprimare sunt în creștere alarmantă în întreaga lume, scrie V-dem.
Ce s-a întâmplat?
Smartphone-urile.
EDUCAȚIE
„A trebuit să înțelegem că luarea în considerare a calității limbajului era un fel de selecție socială”, protestează un profesor de filosofie.
de Victoire Lemoigne
SONDAJ - „Notați doar finalul lecturii orale”, „nu așteptați o problemă”... Noile instrucțiuni de corectare, invitând oamenii să ignore erorile de limbă, confirmă o viziune pedagogică în care ortografia este redusă la un factor de inegalitate socială și, prin urmare, respinsă ca cerință prioritară. Prin ce stranie răsturnare de situație apărarea ortografiei a devenit politică? Anne*, activistă de extremă stânga și profesoară de franceză de douăzeci de ani în academia Montpellier – un „liceu rural din munți, foarte orientat spre familie” – dorește să dezamorseze orice acuzații de conservatorism. „De îndată ce ne preocupăm de starea învățământului public, suntem rapid catalogați ca fiind de dreapta și acuzați de declinism. Totuși, ce ar putea fi mai democratic decât cerințele academice?”, se plânge ea. Reuniunea pentru armonizarea baremelor, organizată de personalul de inspecție împreună cu profesorii coordonatori ai examenului oral de bacalaureat francez, a făcut-o să sară în sus. „La ce servesc profesorii? Această demagogie se numește bunăvoință?”, a protestat ea într-un articol publicat pe site-ul AFPEAH.
Preiau din articolul citat:
În această dimineață, 13 iunie, noi, profesorii coordonatori de literatură pentru bacalaureat, am fost invitați la tradiționala noastră întâlnire de înțelegere și consultare cu personalul inspectoratului. Scopul acestei întâlniri este de a defini și armoniza baremele de notare. Ca profesor, m-am simțit disprețuit. Este ca și cum tot ceea ce ne străduim să le transmitem elevilor noștri în termeni de cunoștințe, rigoare și standarde înalte nu mai contează. Așadar, în ceea ce privește lectura, ni se cere să evaluăm „în special finalul lecturii”, pe motiv că elevul ar fi prea anxios la început și s-ar putea bâlbâi... (...) Este oare prea mult să le cerem elevilor noștri, pentru a asigura cele două puncte dedicate citirii cu voce tare, să exerseze citirea corectă a textelor pe care le-am citit și analizat cu atenție în clasă? Știind, așadar, că versificația celor 4 poezii a fost lucrată, precum și pronunția versurilor, și că în clasă insistăm, de asemenea, asupra necesității de a pronunța corect litera „e”, de exemplu? Introducerea și concluzia explicației (cea din urmă se bazează pe 8 puncte) sunt acum secundare, elevul nu trebuie să prezinte o problemă, iar identificarea mișcărilor devine opțională! Care este rostul lecțiilor pe care le dăm elevilor noștri? Dimpotrivă, îi sfătuim să fie metodici, le arătăm că explicația lor trebuie să fie structurată, organizată. (...) Nu putem spune totul despre un text și nici nu ne putem mulțumi să juxtapunem remarci disparate pe măsură ce citim! Din păcate, nu este mai bine nici în cazul întrebării de gramatică, care valorează două puncte: „etichetarea” nu este esențială, trebuie să apreciem elevul care a înțeles, chiar dacă nu folosește terminologia așteptată, inclusiv atunci când cuvântul așteptat este „pronume relativ” (...) Deci elevii de liceu nu mai trebuie să memoreze nimic? Cum poți fi eficient în gramatică dacă nu stăpânești terminologia? Care este rostul tuturor lecțiilor de gramatică predate pe parcursul anului? Care este rostul distribuirii unei „terminologii oficiale”, dacă în liceu elevii nu mai sunt obligați să stăpânească nici măcar cele mai elementare noțiuni. (...) Dacă am vrea să-i descurajăm pe elevii noștri să muncească și să învețe, nu am face-o altfel... De ce astfel de renunțări? Care este următorul pas? Înlocuirea noastră cu AI? Crearea de generații de oameni needucați, incapabili să depună cel mai mic efort? Realitatea este poate și mai teribilă: acceptând aceste recomandări, creăm generații de indivizi distruși de dispreț, un dispreț care constă în a nu aștepta niciodată nimic de la ei.
LIFESTYLE
WALL STREET JOURNAL: Este vara în care se arată prea multă piele la birou
Vremea caldă și codurile vestimentare laxe ne fac să ne dezbrăcăm mai mult la locul de muncă
de Callum Borchers
Topurile scurte și breteluțele și-au făcut apariția în birouri. Oamenii arată atât de multă piele la birou în această vară, încât ai zice că se duc la un grătar sau la plajă. Cei scandalizați dintre noi tind să se concentreze pe câteva articole vestimentare notabile, cum ar fi topurile scurte „corporate” la femei și pantalonii scurți la bărbați. Dar nu doar burta la vedere și coapsele păroase fac ca locurile de muncă să fie deosebit de „carnale” în acest sezon. Este combinația dintre mai multe tendințe recente în modă, de la fuste micro la cămăși croșetate, care lasă mai puțin loc imaginației.
CITESC
Am terminat „Tombuctu” de Paul Auster, am început „4321” de același autor și mă bucur la fiecare pagină de traducerea făcută de Iulia Gorzo - n-o cunosc, suntem doar prieteni pe Facebook. Traducătoarea s-a referit la acest roman-fluviu în textul „Zeii ocrotitori ai traducătorilor nătăfleți”, apărut pe Scena 9, din care citez: „Dragă jurnalule, de data asta am pentru tine două cuvinte: Paul Auster. Sper că ești suficient de impresionat. Cel puțin la fel de impresionat cum am fost eu prima oară când mi s-a propus să traduc unul dintre romanele lui. Pe Auster îl știi, desigur, joacă în ligă foarte mare, dacă-mi permiți această metaforă, că tot avem de-a face cu un scriitor pasionat de baseball (amintește-mi să-ți povestesc cu altă ocazie cum transpiră traducătorul dintr-o țară unde baseballul nu e chiar sportul național când dă piept cu pagini întregi dedicate acestei misterioase îndeletniciri omenești). Nu știu cum vei reacționa tu acum la vestea că mi s-a propus să traduc ceva de ilustrul autor al Trilogiei New Yorkului, dar pot să-ți mărturisesc cum am reacționat eu atunci: vitejește. Mai precis, am fugit cât mă țineau picioarele. Nu râde, eram prea intimidată. Judecă și tu: cartea era 4321. Paginile erau multe, spre 900. Marele Roman American, ce mai”.